Ai vrea sa asculti doar?

   Incerc sa vorbesc cu tine in fiecare zi in gandul meu, ar fi fost mai dureros sa-ti fi spus toate greselile mele uitandu-ma in ochii tai, si chiar in gand mi-e greu sa imi gasesc cuvintele. Si chiar in gand, nu gasesc niciodata cuvintele potrivite dar tot le simt. Astazi cred ca vreau sa te intreb daca sti cumva cum sa ma salvez pentru ca simt nevoia sa imi ofer sufletul pe tava primei persoane care imi da impresia ca imi asculta inima. Mi-e frica, pentru ca imi ranesc mandria de fiecare data cand ma tarasc tradata in carapacea mea si ma ranesc pe mine in fiecare minut in care imi plang naivitatea, dar nu-i asa ca suntem slabi? Nu-i asa ca desi spunem ca data viitoare nu vom mai avea incredere, de fapt avem chiar mai multa, chiar in cineva abia venit? Doare sa spun, doare tare chiar daca e doar in gand, ca iubesc mai mult mai ales atunci cand ceilalti nu ma iubesc, inimea mea se mareste si mai mare si mai mare si pentru inimile lor. Daca ei m-ar fi iubit, n-ar fi trebuit sa iubesc eu atat acum. Alerg, ii prind din urma si cad in genunchi in fata lor si strig: "Vezi lacrimile astea, cad pentru tine, nu vezi ca imi pasa?" Dar ei tresar si trec mai departe si eu ma intorc iar singura acasa si iar mi se spune "Ruxandra, nu vezi ca oamenii sunt rai, nu-ti da inima nimanui", si eu aprob dar nu-i nimic, cuvintele sunt doar sunete nu au cum sa-mi faca rau, asa ca zi in continuare, "Ruxandra, nu vezi ca toti urmaresc doar binele lor, sa nu ai incredere in nimeni"... Aud dar nu-i nimic, nu-i nimic, cuvintele sunt doar sunete nu au cum sa-mi faca rau, nu au cum sa-mi faca rau si totusi iar vorbesc cu tine plangand, ghemuita pe podea, langa pat.

   O sa adorm intr-un sfarsit, si nimeni nu o sa-mi mai faca rau pentru ca in visele mele sunt asa cum vreau si defectele mele nu ajung pe nimeni, si te intreb iar, oare eu cum fac sa scap, cum fac sa ma salvez de atatea incercari fatale? Ce bine ca vorbesc cu tine doar in gandul meu, nu poti sa imi raspunzi cu adevarat, dar nici eu nu-mi raspund. O sa adorm intr-un sfarsit si nimeni nu o sa-mi mai faca rau.

Dorinta vine cu doua fete

   Cand e noapte si umbrele se amesteca si norii curg, imi place cum spiritele se misca in intuneric, si cum totul se calmeaza tot la fel de tacut, si cum atat de comic, undeva in evolutia mea imi caut pedeapsa si decadenta cumva pune ordine in haos. Dar acolo unde dorinta vine cu doua fete si tenteaza tentantul noi degeaba cautam iubire in frumusetea trupeasca si doar cei goi sunt amagiti de frumusete vesnica asa ca toarna-ti sufletul in mine fara sa il ceri inapoi caci de vei vrea sa ti-l salvezi il vei pierde. Lasa-ma sa ma dezlipesc de carnea mea care ma bantuie si ma consuna acum cat vad intr-un moment de claritate, in care gravitatia e maxima, acum cat inima mea mai bate, nu cer, dau inapoi tot.

Cai sălbatici

Iubim, urâm, ne iubim, ne urâm, alergăm, ne ascundem, omorâm și dăm viață dar niciodată nu recunoaștem. Ne ghidăm după instincte mascate de tentative de rațiune, pentru că tot ce gustăm are gustul nostru și pentru că rațiunea are culoarea ochilor noștri dar noi tot nu recunoaștem.

Și încă ne căutăm dar sublimul esenței noastre rămâne în bătaia de copite a cailor sălbatici pe pământul uscat. Sufletul este sălbatic și blând și în ploaie și în soare, are ochi mari și lucioși, aleargă chiar și atunci când pământul este uscat și praful orbește, când e noroi, când e apă, când e gheață și nu refuză niciodată călătoria sau sentimentele și trăiește din plin și lumina și întunericul. Cum sublimul ființei noastre izvorăște din fiecare zvâcnire a sufletelui la bine și la rău, superbul simțământ al vieții, puterea de a făuri o lacrimă din tristețe sau fericire rămâne sângele nostru.

Și pentru că puterea de a simți îngroașă seva evoluției, deschide ochii, ascultă, simte iubirea, ura, frica, mândria, curajul fără regrete, fără rușine.

Sufletele noastre nu sunt decât cai sălbatici care mor în hamuri, fiți indulgenți cu libertatea pentru ca este armă și remediu.

Siguranta, spatii goale

  Sunt in siguranta in spatiile goale pe care nu le umple nimeni, nimeni nu vede, nu aude. Sublimul ramane in iubire si esenta mea in spatiile goale. Nimeni nu ma vede, nimeni nu ma fura